Urma sangelui
Pe urmele crestinilor de-a lungul secolelor …
Sau
Istoria bisericilor baptiste din timpul lui Cristos,
Intemeietorul lor, pana in zilele noaste.
De
J. M. Carroll
Editia a II-a
In limba
romana de
Iosif Raul
Enyedi
James Milton Carroll (1852-1931) a fost pastor,
director de colegiu, autor si istoric baptist texan. Acest conducator din Conventia Baptista de
Sud, din Texas, a fost licentiat sa predice de Biserica Baptista „Libertatea,”
Burleson County, Texas si a obtinut gradul de Master
Fratele
Carroll a fost pastor in mai multe biserici baptiste importante. El a fost de asemenea ales sa serveasca
numeroase functii in organizatiile Conventiei Baptiste de Sud din Texas, in
Conventia Generala Baptista din Texas, in Conventia Scolii Duminicale din Texas
si in Bordul de Misiune Straina. El a
fost fondatorul si primul presedinte al Academiei Baptiste San Marcos, presedintele
Universitatii Baptiste Oklahoma si de asemenea al Colegiului Howard Payne.
Fratele
Carroll a fost autorul Istoriei baptistilor din Texas, a unei biografii
a fratelui sau mai in varsta B. H. Carroll (fondatorul Seminarului Baptist de
Sud-Vest) intitulata B. H. Carroll, colosul istoriei baptistilor, scriind
de asemenea Statisticile baptistilor din Texas, si lucrarea de fata, Urma
sangelui.
Mai mult de 2
milioane de exemplare din aceasta carte
au fost publicate in
limba engleza.
Prima editie in
limba romana – 5,000 exemplare
A doua editie in
limba romana – 5,000 exemplare
CUPRINS
Prefata la editia in limba romana
Introducere
Prima prelegere
Prima perioada 30-500 d.Cr.
A doua prelegere 600-1300 d.Cr.
A treia prelegere 1400-1600 d.Cr.
A patra prelegere: sec. al XVII-lea, al
XVIII-lea si al XIX-lea
A cincea prelegere: Religia in Statele
Unite ale Americii
Cateva cuvinte de incheiere
XIV. Doctrine fundamentale
Bibliografie partiala
Prefata
la editia in limba romana
Editorul este bine incredintat ca invatatura
moderna nu accepta parerea prezentata in aceasta micuta carte.
Dar noi nu vedem nimic in Scriptura care sa ne determine sa abandonam aceasta veche, conservatoare, istorica pozitie
baptista. De fapt, noi vedem mai multe in
Scriptura care sa ne determine sa continuam sa o invatam activ si sa o aparam impotriva
oponentilor sai.
Pentru a introduce acest punct de
vedere istoric, cerem cititorului sa ia in considerare cu atentie cuvintele
bine-cunoscutului Charles Haddon Spurgeon. Noi il citam considerabil pentru a arata ca parerea noastra nu este una noua si nici ceva
invatat doar de un grup minuscul de baptisti intr-o anume regiune. A fost parerea majoritara inainte ca
liberalismul sa patrunda in Statele Unite.
Din pacate, influenta liberalismului din SUA a ajuns in toata lumea si
multi baptisti nici macar nu au auzit de adevarata lor origine.
Inainte
ca adunarea sa se mute in „Metropolitan Tabernacle,” cand inca se intalnea la
„New Park Street,” in 1860, Spurgeon a predicat astfel:
„Nu imi e rusine de denominatia careia ii apartin, care vine direct de
In
timpul anului urmator, 1861, dupa ce s-a mutat in noul Tabernacle, Spurgeon a
declarat:
„Noi credem ca baptistii sunt crestinii originali. Noi nu ne-am inceput existenta
Mai
tarziu in acelasi an, Spurgeon a declarat cu curaj pentru ca toata lumea sa auda:
„Si acum . . . cand cineva ne spune 'Voi ca denominatie, ce nume mari
puteti sa mentionati? Despre ce parinti
puteti sa vorbiti?' Le putem spune,
'Putem vorbi de mai multi parinti decat oricine altcineva sub cer, pentru ca
noi suntem vechea biserica apostolica, ce nu s-a plecat niciodata in jugul printesei;
noi, cunoscuti printre oameni, in toate erele, sub nume diferite cum ar fi,
donatisti, novatieni, paulicieni, petrobrusieni, catari, arnoldisti, husiti,
waldenzi, lolarzi si anabaptisti, intotdeauna am militat pentru curatia
bisericii, distingerea si separarea ei de guvernarea omeneasca. Parintii nostri au fost barbati obisnuiti cu
dificultatile si nu au stiut ce inseamna viata usoara. Fiii lor ne arata o linie continua care vine in
mod legitim de la apostoli, nu prin mizeria Romei, nu prin manipularea prelatilor,
ci prin viata Divina, prin ungerea Duhului Sfant, prin partasia Fiului in
suferinta si a Tatalui in adevar” Spurgeon, (ibid., Vol. 7), p. 613.
In
1881, douazeci de ani mai tarziu, Spurgeon inca predica aceleasi lucruri cu
privire la originea baptistilor. Este
foarte semnificativ ca dupa douazeci de ani de studii, lucrare si legaturi mai
profunde, atat cu baptisti cat si cu altii, fratele Spurgeon inca a crezut in
originea apostolica si in continuitatea bisericilor baptiste. El a declarat:
„Istoria a fost scrisa pana acum de dusmanii nostri, care, daca ar fi
putut, nu ar fi mentionat nimic despre noi in documentele lor si totusi iata ca
s-a descoperit, pe ici pe colo, ca anumiti oameni saraci numiti anabaptisti,
erau adusi pentru a fi condamnati. Din
zilele lui Henry II, [1154-1189 d.Cr.] la cele ale lui Elizabeth [1558-1603]
auzim de anumiti eretici nefericiti care erau urati de toata lumea din cauza
adevarului care era in ei. Citim de
oameni saraci, barbati si femei, cu hainele sfasiate, dusi pe campuri sa moara
de frig, si imediat de altii care au fost arsi in Newington pentru vina de a fi
anabaptisti. Mult inainte ca protestantii
vostri sa fie cunoscuti, acesti anabaptisti oribili, asa cum erau in mod
nedrept numiti, protestau pentru 'un Domn, o credinta si un botez’” C.H.
Spurgeon, (Metropolitan Tabernacle Pulpit, Vol. 27), p. 249, [parantezele
drepte imi apartin: editorul].
Aceia care ridiculizeaza aceasta veche
pozitie baptista se pun in primejdie pe ei insisi. Ei trebuie sa ridiculizeze nu doar pe fratele
Spurgeon ci o multime de baptisti la fel de importanti ai vremilor trecute.
Aceasta veche, conservatoare pozitie
baptista este dispretuita deoarece este exclusiva. Ea invata ca baptistii au o origine mai veche
decat protestantii, mai veche decat variatele grupari ortodoxe si mai veche decat
romano-catolicismul. De aceea, baptistii
nu sunt protestanti, nici neoprotestanti.
O astfel de parere este un impediment in formarea unei „biserici”
mondiale, deoarece baptistii nu au iesit
niciodata din Roma si nu ar trebui sa doreasca sa se alature ei acum. Aceasta parere este un impediment pentru
interdenominationalismul si ecumenismul care ar uni toate bisericile
„evanghelice” ca egale in variatele lor stradanii de a-L sluji pe Dumnezeu.
Sa
fie clar pentru totdeauna! Noi nu credem
toate aceste lucruri doar pentru ca istoria ne furnizeaza dovezi ca ele sunt
adevarate. Noi credem aceste lucruri pentru
ca le gasim invatate de Biblie. Noi
credem aceste lucruri pentru ca Domnul Isus Cristos a infiintat o biserica reala
si i-a facut anumite promisiuni. El i-a
promis o existenta continua prin bisericile ce aveau sa o urmeze atat in
doctrina cat si in practica. Daca „portile
Locuintei mortilor” au „biruit“ bisericile
Lui Cristos astfel incat ele au intrat in apostazie si au avut nevoie de
o „reforma,” este clar ca Cristos fie a gresit, fie a fost incapabil sa indeplineasca
tot ce si-a dorit. Oricare dintre
posibilitati, greseala sau incapabilitate de partea Domnului Isus Cristos este
straina de ceea ce stim despre Fiul lui Dumnezeu din Scripturi! Altii sa spuna ce vor, dar fie ca baptistii sa
nu atribuie niciodata nici greseala si nici esecul Fiului lui Dumnezeu!
Baptistii
au sustinut in istorie ca nu tot ceea ce se numeste biserica este o biserica
adevarata a Domnului Isus Cristos. Ei au
invatat ca sunt caracteristici ca origine, doctrina si practica, ce trebuie implinite
pentru ca o congregatie sa fie calificata drept o biserica adevarata a Domnului
Isus Cristos. Astazi, cei care accepta
noua parere liberala ar dori ca noi sa credem ca bisericile Lui Cristos sunt
vast divergente una de cealalta in doctrina si practica – pe scurt, ca nu au „un Domn, o credinta, un botez,”
(Ef. 4:5). Ar dori ca noi sa credem ca
bisericile Lui Cristos de astazi au putina asemanare in practica si doctrina cu
biserica pe care Domnul Isus Cristos a zidit-o in timpul lucrarii Sale pamantesti
sau cu adevaratele si credincioasele biserici ale Sale care au existat din
zilele in care El a trait pe pamant.
Noi continuam sa pastram pozitia
conform careia DACA adevaratele biserici ale Domnului Isus Cristos NU
sunt gasite printre cei care se numesc baptisti, atunci bisericile baptiste
sunt vinovate de scindare si erezie. Daca
este asa, ele nu au dreptul moral sau scriptural sa existe. Ele ar trebui dizolvate si dispersate. Membrii lor ar trebui sa se alature
bisericilor care sunt intr-adevar adevaratele biserici ale Lui Cristos, oricare
ar fi ele. Nu este intentia noastra de a
promova diviziunea si erezia. Scopul
nostru este de a insista ca Biblia este Cuvantul lui Dumnezeu si caci, copiii
Lui trebuie sa creada si sa asculte, cu
orice pret, invataturile acestei Carti.
Daca noi, baptistii si bisericile noastre nu suntem produsul acestei
Sfinte Carti, atunci sa urmam aceasta Carte, sa gasim adevaratele biserici ale
Lui Cristos si sa le fim credinciosi.
Daca, pe de cealalta parte, adevaratele biserici ale Lui Cristos sunt gasite
printre baptisti, atunci sa fim baptisti.
Sa fim baptisti fara compromis!
Noi nu credem ca este pacat sa fii baptist scriptural intr-o biserica
baptista scripturala – desi unii liberali se pare ca au intentia de a unifica
toate „bisericile” intr-o singura „biserica” mondiala!
Fie ca Domnul sa fie multumit in a
chema bisericile Sale la aceasta istorica pozitie baptista. Fie ca el sa ne invete ca mantuirea este gasita
doar in Domnul Isus Cristos si ca slujirea si inchinarea acceptata de El este gasita
doar in bisericile Sale, daca ele asculta Cuvantul Sau! Fie ca noi sa fim, asa cum a fost Cristos, „sfinti, nevinovati,
fara pata, despartiti de pacatosi” in vietile noastre personale, la fel ca si in
legaturile si actiunile bisericilor noastre!
Fie ca Dumnezeu sa ridice baptisti care sa marturiseasca fara rusine
credinciosia Fiului lui Dumnezeu in pazirea Cuvantului Sau si in pastrarea
bisericilor Sale! Si fie ca aceasta micuta
carte sa fie o incurajare pentru baptisti – o incurajare de a continua sa mearga
pe vechea „urma” a credinciosilor martori baptisti care au calatorit pe aceasta
cale inaintea noastra!
PUGH Curtis
Berzovia, Caras-Severin
23 martie, 2001
Prefata
Pentru aceasta editie
s-au facut multe imbunatatiri in traducere, ortografie si punctuatie astfel incat
aceasta poate fi considerata o noua traducere.
Ne bucuram caci acesta carte a fost bine primita atat de fratii din Romania
cat si de peste hotare. Suntem fericiti
ca dupa doi ani de la publicarea primei editii putem sa va stam la dispozitie
cu alte 5.000 de exemplare gratuite.
Fie ca Dumnezeu sa foloseasca adevarul
acestei carti pentru intarirea baptistilor, dupa voia si planul Sau.
ENYEDI
Iosif Raul
si PUGH
Curtis
Bocsa, Caras-Severin
6 mai, 2003
INTRODUCERE
de Clarence Walker
Dr. J. M. Carroll, autorul acestei carti, s-a nascut in
statul Arkansas, pe data de 8 ianuarie, 1858, si a murit in Texas, la 10
ianuarie, 1931. Tatal lui, un predicator
baptist, s-a mutat in Texas cand fratele Carroll avea sase ani. Acolo el a fost convertit, a fost botezat si
apoi ordinat pentru lucrarea de propovaduire a evangheliei. Dr. Carroll nu numai ca a ajuns un lider al
baptistilor din Texas, dar a fost si foarte renumit intre baptistii sudisti,
precum si in lumea intreaga.
Cu
ani in urma, el a venit
Dr. J. W. Porter, care asista la
prelegeri, a fost atat de impresionat, incat i-a spus fr. Carroll ca daca
acesta ar scrie mesajele, el le va publica intr-o carte. Dr. Carroll le-a scris si i-a dat dr. Porter
dreptul de a le publica impreuna cu o plansa care ilustreaza istoria cu atata
vivacitate.
Cu toate acestea, dr. Carroll a murit inainte
sa iasa cartea de sub tipar, dar dr. Porter a prezentat-o publicului si foarte
repede intreaga editie s-a vandut.
Doresc sa va indemn pe toti cei care cititi si studiati aceste pagini sa
va uniti cu mine in rugaciune si in munca, pentru ca in continuare aceasta
carte sa se tipareasca intr-un numar din ce in ce mai mare.
„Si
sa pun in lumina inaintea tuturor care este ispravnicia acestei taine, ascunse
din veacuri in Dumnezeu, care a facut toate lucrurile; pentru ca domniile si stapanirile
din locurile ceresti sa cunoasca azi, prin Biserica, intelepciunea nespus de
felurita a lui Dumnezeu, . . .a Lui sa
fie slava in Biserica si in Cristos Isus, din neam in neam, in vecii
vecilor! Amin” (Efeseni 3:9-10, 21).
I.
A fost minunat sa aud cum dr. Carroll
a devenit preocupat de istoria diferitelor confesiuni, IN SPECIAL DE ORIGINEA
LOR. El a scris cartea dupa ce a implinit
70 de ani, dar a spus: „Am fost convertit
Inca din tineretea sa, dr. Carroll si-a
dat seama ca in studiul Scripturii si al istoriei, el ar putea descoperi
biserica cea mai veche si cea mai asemanatoare cu bisericile descrise in Noul
Testament.
Aceasta cautare a adevarului l-a indreptat
spre multe locuri, avand astfel posibilitatea sa colectioneze una dintre cele
mai mari biblioteci in domeniul istoriei bisericii. La moartea lui, aceasta biblioteca a fost
donata Seminarului Baptist de Sud-Vest, Ft. Worth, Texas.
El a descoperit multe fapte legate de
istoria bisericii, cea mai mare parte fiind despre catolici si protestanti. Istoria baptistilor pe care el a
descoperit-o, a fost o istorie scrisa cu sange.
Ei au fost oamenii cei mai oropsiti din perioada intunecata a evului
mediu. Acesti oameni impreuna cu
predicatorii lor au fost aruncati in inchisoare si un numar foarte mare de
credinciosi au fost dati la moarte.
Lumea n-a vazut niciodata ceva care sa se compare cu suferinta si
persecutiile indurate de baptisti din partea ierarhiei catolice in timpul
perioadei intunecate a evului mediu.
Papa era dictatorul lumii. Din
aceasta cauza, inainte de Reforma, anabaptistii l-au numit pe papa
„Antihristul.”
Istoria lor este atestata de
documentele si de actele legale din acele vremuri. „URMA
SANGELUI” isi croieste drumul pe baza acestor evidente, deoarece veti gasi afirmatii de felul:
„
„In 1539 d.Cr., doi anabaptisti au
fost arsi dincolo de Southwark, si cu putin timp inaintea lor, cinci anabaptisti
olandezi au fost arsi
„In 1160 un grup de paulicieni (baptisti)
a intrat in Oxford. Henric al II-lea a
poruncit sa fie insemnati pe frunte cu un fier inrosit, sa fie biciuiti in
public pe strazile orasului, cu imbracamintea taiata scurt pana la brau si sa
fie alungati la tara, unde nu li se permitea nici un adapost sau hrana, astfel incat
au avut parte de o moarte lenta, din cauza frigului si a foamei,” Moore,
(Earlier and Later Nonconformity in Oxford), p. 12.
In 1533 d.Cr., batranul cronicar Stowe,
relata: „In data de 25 mai, in Biserica St. Paul din Londra, au fost judecati
19 barbati si 6 femei. Paisprezece
dintre ei au fost condamnati; un barbat si o femeie au fost arsi
Istoricul englez Froude spune despre
acesti martiri anabaptisti: „Detaliile au disparut in intregime, la fel si
numele acestor oameni. Cu greu par demne
de a fi mentionate aceste fapte. Nu a
izbucnit nici o miscare in Europa care sa lupte pentru drepturile lor, nici o
curte regala nu a instituit doliu, nici o inima de papa nu a tremurat cu
indignare. La moartea lor lumea se arata
multumita, indiferenta sau exaltata. Cu
toate acestea, in acest loc, intre cei 25 de oameni asupriti, barbati si femei,
s-au gasit 14, care sub nici o forma de teroare sau de tortura nu au putut fi
ispititi sa spuna ca ei credeau ceea ce nu credeau. Chiar daca istoria nu are pentru ei cuvinte
de lauda, totusi, ei nu si-au varsat sangele in zadar. Vietile lor poate ca au fost la fel de
nefolositoare ca cele ale multora dintre noi.
Dar prin moartea lor, ei au contribuit la pretul necesar pentru ca
poporul englez sa-si dobandeasca libertatea.”
De asemenea, atat in scrierile dusmanilor
cat si in cele ale prietenilor lor, dr. Carroll a descoperit istoria lor,
precum si faptul ca urma pe care au lasat-o de-a lungul veacurilor a fost intr-adevar
o urma a sangelui:
Cardinalul Catolic Hosius (1524 d.Cr.), presedintele
Conciliului de
Cei „1200 de ani” au fost anii care au
precedat Reforma, ani in care Roma i-a persecutat pe baptisti in cel mai crunt
mod posibil.
Sir Isaac Newton: „Baptistii sunt
singura grupare de crestini cunoscuti, care niciodata nu au avut vreo legatura
cu Roma.”
Mosheim (luteran): „Inainte de aparitia
lui Luther si Calvin, in aproape toate tarile Europei erau imprastiati in mod
secret oameni care aderau cu tenacitate la principiile baptistilor olandezi
moderni.”
Edinburgh Cyclopedia (presbiteriana):
„Trebuie sa fi trecut deja prin mintea cititorilor nostri faptul ca baptistii
sunt aceeasi secta de crestini descrisa sub numele de anabaptisti. Intr-adevar, acesta pare sa fi fost
principiul lor primordial de conducere, din timpul lui Tertulian si pana in
zilele noastre.”
Tertulian s-a nascut la doar 50 de ani
dupa moartea apostolului Ioan.
II.
Baptistii nu cred in succesiunea
apostolica. Slujba apostolica s-a
terminat odata cu moartea apostolilor.
El a promis bisericilor Lui ca acestea isi vor continua existenta din
vremea cand El a organizat prima biserica in timpul lucrarii Sale pamantesti si
pana Se va reintoarce. „Voi zidi Biserica Mea, si portile Locuintei
mortilor nu o vor birui” (Mat.
16:18).
Apoi, cand El a dat marea trimitere,
care ne spune ce trebuie sa faca bisericile, El a promis: „Si iata ca Eu sunt cu voi in toate zilele, pana la sfarsitul veacului.
Amin” (Mat. 28:20). Aceasta
trimitere – aceasta lucrare – nu a fost data apostolilor ca indivizi, ci le-a
fost data atat lor, cat si celorlalte persoane prezente in biserica lor. Apostolii si toti ceilalti care L-au auzit dand
aceasta trimitere, au murit la scurt timp dupa aceea – DAR, biserica Lui a
continuat sa traiasca peste secole, facand ucenici (ducand mantuirea la
oameni), botezandu-i, si propovaduind adevarul – doctrinele – pe care El le-a incredintat
bisericii din Ierusalim. Aceste biserici
credincioase au fost binecuvantate cu prezenta Lui atata timp cat au mers pe
URMA SANGELUI.
Aceasta istorie arata cum a fost implinita
promisiunea Domnului fata de bisericile Sale.
Dr. Carroll arata ca in fiecare epoca au fost gasite biserici care au
propovaduit doctrinele pe care El le-a incredintat. Dr. Carroll numeste aceste doctrine „semnele”
bisericilor nou testamentale.
„SEMNELE
BISERICII NOU TESTAMENTALE”
1.
Capul si Intemeietorul ei – CRISTOS. El
este Cel care da legea, biserica este doar cea care executa. „Si Eu
iti spun: tu esti Petru (gr. Petros), si pe aceasta piatra (gr. petra) voi zidi
Biserica Mea, si portile Locuintei mortilor nu o vor birui” (Matei 16:18). „El
este Capul trupului, al Bisericii. El este inceputul, cel intai nascut dintre
cei morti, pentru ca in toate lucrurile sa aiba intaietatea” (Col. 1:18).
2.
Singura autoritate in ceea ce priveste credinta si practica – BIBLIA. „Din
pruncie cunosti Sfintele Scripturi, cari pot sa-ti dea intelepciunea care duce
la mantuire, prin credinta in Hristos Isus.
Toata Scriptura este insuflata de Dumnezeu si de folos ca sa invete, sa
mustre, sa indrepte, sa dea intelepciune in neprihanire, pentru ca omul lui
Dumnezeu sa fie desavarsit si cu totul destoinic pentru orice lucrare buna” (2
Timotei 3:15-17).
3. Numele ei – „BISERICA,” „BISERICI.” „Si Eu
iti spun: tu esti Petru (gr. Petros), si pe aceasta piatra (gr. petra) voi zidi
Biserica Mea, si portile Locuintei mortilor nu o vor birui” (Matei
16:18). „Eu, Isus, am trimes pe ingerul Meu sa va adevereasca aceste lucruri
pentru Biserici. Eu sint Radacina si Samanta
lui David, Luceafarul stralucitor de dimineata” (Apocalipsa 22:16).
4.
Forma ei de conducere – CONGREGATIONALA - toti membrii au drepturi egale. „Cei
zece, cand au auzit, s-au maniat pe cei doi frati. Isus i-a chemat, si le-a
zis: ,Stiti ca domnitorii Neamurilor domnesc peste ele, si mai marii lor le
poruncesc cu stapanire. Intre voi sa nu
fie asa. Ci oricare va vrea sa fie mare intre
voi, sa fie slujitorul vostru; si oricare va vrea sa fie cel dintai intre voi,
sa va fie rob. Pentru ca nici Fiul
omului n-a venit sa I se slujeasca, ci El sa slujeasca si sa-Si dea viata ca rascumparare
pentru multi” (Matei 20:24-28). „Toate faptele lor le fac pentru ca sa fie
vazuti de oameni. Astfel, isi fac
filacteriile late, isi fac poalele vestmintelor cu ciucuri lungi; umbla dupa
locurile dintai la ospete, si dupa scaunele dintai in sinagogi; le place sa le
faca oamenii plecaciuni prin piete, si sa le zica: ,Rabi! Rabi!’ Voi sa nu va numiti Rabi! Fiindca Unul singur este Invatatorul vostru:
Hristos, si voi toti sunteti frati. Si
,Tata’ sa nu numiti pe nimeni pe pamant; pentru ca Unul singur este Tatal vostru:
Acela care este in ceruri. Sa nu va numiti
,Dascali;’ caci Unul singur este Dascalul vostru: Hristosul. Cel mai mare dintre voi sa fie slujitorul
vostru. Oricine se va inalta, va fi
smerit; si oricine se va smeri, va fi inaltat” (Matei 23:5-12).
5. Membrii ei – numai oameni mantuiti.
„In El toata cladirea,
bine inchegata, creste ca sa fie un Templu sfant in Domnul” (Efeseni
2:21). „Si voi, ca niste pietre vii, sunteti ziditi ca sa fiti o casa
duhovniceasca, o preotie sfanta, si sa aduceti jertfe duhovnicesti, placute lui
Dumnezeu, prin Isus Hristos” (1 Petru 2:5).
6. Randuielile ei – BOTEZUL
CREDINCIOSULUI URMAT DE CINA DOMNULUI. „Duceti-va si faceti ucenici din toate
neamurile, botezandu-i in Numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh. Si invatati-i sa pazeasca tot ce v-am
poruncit. Si iata ca Eu sunt cu voi in
toate zilele, pana la sfarsitul veacului.
Amin” (Matei 28:19-20). „Pentru ca, ori de cate ori mancati din painea
aceasta si beti din paharul acesta, vestiti moartea Domnului, pana va veni El” (1
Corinteni 11:26).
7.
Slujitorii ei – PASTORII SI DIACONII.
„Adevarat este cuvantul acesta:
,Daca ravneste cineva sa fie episcop, doreste un lucru bun. Dar trebuie ca episcopul sa fie fara prihana,
barbatul unei singure neveste, cumpatat, intelept, vrednic de cinste, primitor
de oaspeti, in stare sa invete pe altii.
Sa nu fie nici betiv, nici bataus, nici doritor de castig marsav, ci sa
fie bland, nu galcevitor, nu iubitor de bani; sa-si chiverniseasca bine casa, si
sa-si tina copiii in supunere cu toata cuviinta. Caci daca cineva nu stie sa-si carmuiasca
bine casa lui, cum va ingriji de Biserica lui Dumnezeu? Sa nu fie intors
8.
Lucrarea ei – ducerea mantuirii
9. Planul ei in domeniul financiar – ZECIUIELI si
DARNICII. „Tot asa, Domnul a randuit ca cei ce propovaduiesc Evanghelia, sa traiasca
din Evanghelie” (1 Corinteni 9:14).
10.
Armele ei de lupta – spirituale,
nu firesti. „Caci armele cu cari ne luptam noi, nu sunt supuse firii pamantesti, ci
sunt puternice, intarite de Dumnezeu ca sa surpe intariturile” (2 Corinteni
10:4). „Incolo, fratilor, intariti-va in Domnul si in puterea tariei Lui. Imbracati-va cu toata armatura lui Dumnezeu,
ca sa puteti tinea piept impotriva uneltirilor diavolului. Caci noi n-avem de luptat impotriva carnii si
sangelui, ci impotriva capeteniilor, impotriva domniilor, impotriva stapanitorilor
intunericului acestui veac, impotriva duhurilor rautatii cari sunt in locurile
ceresti. De aceea, luati toata armatura
lui Dumnezeu, ca sa va puteti impotrivi in ziua cea rea, si sa ramaneti in
picioare, dupa ce veti fi biruit totul.
Stati gata dar, avand mijlocul incins cu adevarul, imbracati cu platosa
neprihanirii, avand picioarele incaltate cu ravna Evangheliei pacii. Pe deasupra tuturor acestora, luati scutul
credintei, cu care veti putea stinge toate sagetile arzatoare ale celui rau. Luati si coiful mantuirii si sabia Duhului,
care este Cuvantul lui Dumnezeu. Faceti in
toata vremea, prin Duhul, tot felul de rugaciuni si cereri. Vegheati la aceasta, cu toata staruinta, si
rugaciune pentru toti sfintii, si pentru mine, ca, ori de cate ori imi deschid
gura, sa mi se dea cuvant, ca sa fac cunoscut cu indrazneala taina Evangheliei,
al carei sol in lanturi sunt; pentru ca, zic, sa vorbesc cu indrazneala, cum
trebuie sa vorbesc” (Efeseni 6:10-20).
11.
Independenta sa – separarea bisericii fata
de stat. „ . . . Atunci El le-a zis:
‘Dati dar Cezarului ce este al Cezarului, si lui Dumnezeu ce este al lui
Dumnezeu!’” (Matei 22:21).
III
In orice localitate sunt multe biserici
diferite, toate pretinzand a fi adevarata biserica. Dr. Carroll a facut ceea ce puteti face si
dumneavoastra acum. Examinati semnele
sau invataturile acestor biserici diferite, si gasiti-le pe acelea care au cele
unsprezece semne mentionate mai sus.
Acelea care au aceste semne sau doctrine invatate in Cuvantul lui
Dumnezeu sunt adevaratele biserici.
Dr.
Carroll a facut aceasta diferentiere cu bisericile din toate timpurile. El a descoperit ca multe biserici s-au indepartat
de la „aceste semne, sau doctrine,” in timp ce altele, dimpotriva, au ramas
credincioase acestor „semne” in fiecare zi si secol de cand Isus a spus, „voi zidi Biserica Mea, si portile Locuintei
mortilor nu o vor birui” (Matei 16:18).
„Si iata ca Eu sunt cu voi in
toate zilele, pana la sfarsitul veacului. Amin” (Matei 28:20).
URMA SANGELUI
sau
Pe urmele crestinilor de-a lungul secolelor,
din timpul lui Cristos si pana in prezent
Sau
pentru a ne exprima altfel, dar totusi expresiv, „O istorie a doctrinelor asa
cum au fost propovaduite de Cristos, de apostolii Lui si de cei care le-au fost
credinciosi lor.”
PRIMA PRELEGERE
„Adu-ti aminte de
zilele din vechime, socoteste anii, dupa varsta de oameni, intreaba pe tatal tau
si te va invata, pe batranii tai si iti vor spune” (Deut. 32:7).
1.
Ceea ce
cunoastem azi sub numele de „crestinism” sau religie crestina, a inceput cu
Cristos, 25-30 d.Cr., in zilele si intre granitele Imperiului Roman, unul
dintre cele mai mari imperii pe care lumea le-a cunoscut vreodata in toata
istoria ei.
2.
In acea
perioada, acest imperiu cuprindea aproape toate colturile lumii locuite si
cunoscute atunci. Imparatul acestui
imperiu era Tiberiu Cezar.
3.
In ceea ce
priveste religia sa, Imperiul Roman din acea vreme era pagan. Exista o religie a mai multor zei, unii
materiali iar altii imaginari. Erau multi
credinciosi si inchinatori devotati. Nu
era numai o religie a oamenilor ci a intregului imperiu. Era o religie de stat, instaurata prin lege si
sustinuta de catre guvern (Mosheim, Vol. 1, Cap. 1).
4.
Poporul
evreu din acea vreme nu mai era o natiune separata ci era raspandit in tot
Imperiul Roman. Evreii aveau Templul de
5.
Religia lui
Cristos nefiind o religie a acestei lumi, Intemeietorul ei nu i-a randuit vreun
conducator pamantesc sau vreo putere lumeasca.
Nu a cautat sa fie oficiala, sau sa fie sustinuta de catre stat sau
conducatori si nu a cautat sa-l
detroneze pe Cezar. „,Aratati-mi banul birului.’ Si ei I-au adus un ban. El i-a intrebat:
,Chipul acesta si slovele scrise pe el, ale cui sunt?’ ,Ale Cezarului,’ I-au raspuns ei. Atunci El le-a zis: ,Dati dar Cezarului ce
este al Cezarului, si lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu!’ Mirati de cuvintele acestea, ei L-au lasat, si
au plecat” (Matei 22:19-22). „Atunci Isus le-a zis: ,Dati dar Cezarului
ce este al Cezarului, si lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu.’ Si se mirau foarte mult de El” (Marcu
12:17). Fiind o religie spirituala ea nu
era rivala nici unui guvern pamantesc.
Aderentii ei erau invatati sa respecte toate legile si guvernele
civile. „Oricine sa fie supus stapanirilor celor mai inalte; caci nu este stapanire
care sa nu vina de
6.
As dori
acum sa va indrept atentia spre unele caracteristici sau semne ale acestei
religii, religia crestina. Daca ar fi sa
o urmarim impreuna timp de douazeci de secole indelungate, si in special de-a
lungul celor 1200 de ani de intunecime, patati din cauza raurilor de sange al
martirilor, atunci va trebui sa cunoastem bine aceste caracteristici. De multe ori, ele vor aparea extrem de
deformate. Dar intotdeauna raman unele
semne de nesters. Haideti ca in cele ce
urmeaza sa fim rugativi si cu bagare de seama.
Vom intampina multe imitatii si falsuri.
Daca ar fi posibil, chiar si cei alesi ar fi tradati si inselati. Noi dorim, daca este posibil, sa urmarim
aceasta religie de-a lungul unei istorii credibile. Dar mai ales de-a lungul cuvintelor si a
caracteristicilor precise si
infailibile ale Adevarului Divin.
Cateva
caracteristici precise si infailibile
Daca pe parcursul drumului nostru de-a
lungul secolelor vom intalni un grup sau grupari de oameni care nu se caracterizeaza prin
aceste semne distinctive si care sustin alte invataturi drept doctrine
fundamentale, va trebui sa fim cu bagare de seama.
1. Cristos,
autorul acestei religii, Si-a organizat urmasii sau ucenicii Sai intr-o biserica.
Iar ucenicii Sai aveau datoria sa organizeze alte biserici, pe masura ce aceasta
religie se raspandea si erau „facuti” alti ucenici, (Baptist Succesion - Ray-
Revised Edition, Cap. 1).
2. Aceasta
organizatie sau biserica, in conformitate cu Scriptura si cu practica apostolilor
si a bisericilor timpurii avea numai doua feluri de slujitori, pastorii si
diaconii. Pastorul era numit si
„presbiter.” Atat pastorii cat si
diaconii trebuie alesi de catre biserica pentru a fi slujitorii ei.
3. Bisericile,
in ceea ce priveste conducerea si disciplina lor erau in intregime separate si
independente una fata de alta. Ierusalimul nu avea nici o autoritate asupra
Antiohiei; nici Antiohia asupra Efesului; nici Efesul asupra Corintului si asa
mai departe. Iar conducerea lor trebuia
sa fie una congregationala, democratica.
O conducere a oamenilor, prin oameni si pentru oameni.
4. Bisericii
i-au fost date nici mai mult nici mai putin decat doua randuieli, botezul si
Cina Domnului. Acestea trebuie sa fie
perpetue si comemorative.
5. Numai cei mantuiti
puteau sa fie primiti ca membrii ai bisericii.
„Ei laudau pe Dumnezeu, si erau
placuti inaintea intregului norod. Si Domnul adauga in fiecare zi la numarul
lor pe cei ce erau mantuiti” (Fapte 2:47). Acestia erau mantuiti numai prin har fara sa fi facut anumite fapte ale
legii. „Macar ca eram morti in greselile
noastre, ne-a adus la viata impreuna cu Hristos (prin har suntem mantuiti). Caci prin har ati fost mantuiti, prin credinta.
Si aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca sa nu se laude nimeni” (Efeseni
2:5, 8-9). Numai cei mantuiti trebuie sa
fi botezati in numele Tatalui, al Fiului si al Duhului Sfant. „Duceti-va
si faceti ucenici din toate neamurile, botezandu-i in Numele Tatalui si al
Fiului si al Sfantului Duh” (Matei 28:19).
Si numai aceia care au fost primiti si botezati in acest mod puteau sa
ia parte
6. Numai
Scripturile inspirate, de fapt singur Noul Testament trebuia sa fie autoritatea
si calauza in ceea ce priveste credinta si trairea, nu numai pentru biserica
organizata, ci si pentru fiecare membru individual al acelei organizatii. (Baptistii sanatosi cred ca toata Biblia este
Cuvantul lui Dumnezeu. Dar biserica este
institutie nou testamentala iar originea, regulile si practicile bisericii se gasesc
in Noul Testament – editorul.)
7. Domnul Isus Cristos, Intemeietorul acestei
organizatii si Mantuitorul membrilor ei, trebuia sa fie singurul lor preot si
ruda apropiata, singurul lor
Domn si Datator de lege, precum si singurul Cap al bisericilor. Ele trebuie sa fie o putere executiva numai in
indeplinirea voii Domnului lor si a legilor date de El, dar niciodata nu aveau
o putere legislativa, adica sa amendeze, sau sa abroge legi vechi si sa
instituie legi noi.
8. Aceasta
religie a Lui Cristos trebuia sa fie una individuala, personala si pur voluntara
sau din convingere – fara nici o obligatie fizica sau guvernamentala. Este o problema de alegere individuala si
personala. „Alege!” este porunca
scripturala. Ea nu putea fi nici
acceptata, nici respinsa si nici traita prin imputernicire sau prin constrangere.
9. Fiti foarte
atenti! Nici Cristos si nici apostolii
Lui n-au lasat vreodata urmasilor lor ceea ce este cunoscut astazi sub numele
de confesiune, precum „catolic,” „luteran,” „presbiterian,” „episcopal” si asa
mai departe, doar daca numele dat de Cristos lui Ioan, „Botezatorul” (in engl.
„Baptistul” - n. trad.) a avut cumva acest scop. „Adevarat
va spun ca, dintre cei nascuti din femei, nu s-a sculat nici unul mai mare decat
Ioan Botezatorul” (Matei 11:11), iar apoi inca de vreo zece sau doisprezece
ori. Cristos i-a numit pe urmasii Sai
individuali drept „ucenici.” Doi sau mai
multi erau numiti „ucenici.” Organizatia
ucenicilor, fie cea din Ierusalim, fie cea din Antiohia sau din alte locuri, a
fost numita biserica. Daca se facea
referire la mai mult decat o asemenea organizatie separata, ele erau numite
biserici. Termenul de biserica la numarul
singular nu a fost niciodata folosit pentru a se face referire la mai mult decat
una dintre aceste organizatii. Nici macar
atunci cand se facea referire la toate acestea.
10.
Indraznesc
sa mai mentionez inca un semn caracteristic.
Il vom numi – separarea completa dintre biserica si stat. Nu trebuie sa existe nici o combinatie a
acestora, nici un amestec al acestei religii spirituale cu o putere lumeasca,
iar „libertatea religioasa” ar trebui sa fie pentru toata lumea.
Si acum, inainte de a intra in chiar
studiul istoriei, dati-mi voie sa va indrept atentia catre:
PLANSA
Eu cred ca daca veti studia cu atentie aceasta plansa,
veti intelege mai bine istoria si va va ajuta foarte mult in a retine ceea ce
auziti si vedeti. Nu uitati ca aceasta
plansa intentioneaza sa acopere o perioada de doua mii de ani de istorie
religioasa. Observati unele numere atat in
partea de sus cat si in cea de jos a plansei, aceleasi numere atat sus cat si
jos - 100, 200, 300, si asa mai departe pana la 2000. Acestea reprezinta 20 de secole, liniile
verticale despartind secolele.
Acum observati, in partea de jos a plansei, alte linii
drepte mergind de la stinga la dreapta, pe toata lungimea plansei. Liniile sunt aproximativ la aceeasi distanta
unele fata de altele cum sunt si liniile verticale. Dar nu le puteti vedea pe toata plansa. Ele sunt acoperite de o pata inchisa la
culoare, reprezentand in istorie ceea ce este cunoscut sub numele de „evul
mediu intunecat.” Acestea vor fi
explicate mai tarziu. Intre cele mai de
jos linii se afla nume de tari . . . Italia, Tara Galilor, Anglia, Spania, Franta
si asa mai departe, terminand cu America.
Acestea sunt numele tarilor in care s-a desfasurat o mare parte a
istoriei in timpul perioadei acoperite chiar de aceste nume. Desigur, nu intreaga istorie, deoarece parte
din istorie a avut loc numai in unele din aceste tari, de-a lungul fiecarei
perioade. Dar unele evenimente
importante au avut loc in aceste tari in fiecare perioada speciala.
Acum va rog sa observati din nou, aproape de marginea
de jos a plansei alte linii, putin mai inalte.
Si ele sunt acoperite in parte de
„perioada intunecata;” si ele sunt pline de nume, dar nu sunt nume de tari. Toate sunt „porecle.” Sunt nume date acelor oameni de catre dusmanii
lor. „Crestini”- este primul nume. „Pentru
intaia data, ucenicilor li s-a dat numele de crestini in Antiohia” (Faptele
Ap. 11:26). Acest eveniment a avut loc in
jurul anului 43 d.Cr. Paganii sau evreii
le-au dat acest nume in bataie de joc.
Toate celelalte nume din acea coloana au fost date in aceeasi maniera -
montanisti, novatieni, donatisti, paulicieni, albigenzi, waldenzi, etc. in
general fiind numiti anabaptisti. Vom
mai face referiri la aceste nume pe parcursul prelegerii.
Dar priviti din nou plansa si observati punctele rosii. Ele sunt imprastiate aproape pe toata plansa. Ele reprezinta biserici. Biserici individuale in Asia, in Africa, in
Europa, in munti si vai, si asa mai departe.
Culoarea rosie simbolizeaza sangele martirilor. Cristos, intemeietorul lor a murit pe
cruce. Toti apostolii, in afara de doi,
Ioan si Iuda, au suferit moarte de martir.
Iuda L-a tradat pe Domnul lui, iar apoi s-a sinucis. Potrivit istoriei, apostolul Ioan a fost
aruncat intr-un cazan mare cu ulei fierbinte.
Veti observa de asemenea si unele puncte negre. Si ele reprezinta biserici. Dar biserici false, eretice. Biserici care s-au ratacit cu privire la traire
sau doctrina. Biserici din acestea au
existat chiar si inainte de moartea lui Petru, Pavel si Ioan. Concluzionand acum cu privire la introducerea
generala si la unele observatii preliminare foarte necesare si chiar vitale, sa
revenim la faptele istoriei.
PRIMA
PERIOADA 30-500 d.Cr.
1. Sub
imboldul si conducerea ciudata dar minunata a lui Ioan Botezatorul, omul cel
plin de elocventa din pustie, si sub atingerea plina de dragoste si puterea facatoare
de minuni a lui Cristos Insusi, precum si a predicilor minunate ale celor 12
apostoli si a succesorilor lor directi, religia crestina s-a raspandit cu forta
in timpul primilor 500 de ani. Cu toate
acestea, a lasat in urma o dara plina de sange.
Iudaismul si paganismul se opuneau cu inversunare oricarei miscari de innoire. Ioan Botezatorul a fost primul dintre marii
conducatori care si-au dat viata. Lui i
s-a taiat capul. Curand dupa el a urmat insusi
Mantuitorul, fondatorul religiei crestine.
El a murit crucificat, indurand aceasta suferinta cruda a mortii pe
cruce.
2. Intr-o
succesiune rapida, urmandu-si Mantuitorul, au cazut si alti eroi martiri: Stefan
a fost omorat cu pietre, Matei injunghiat in Etiopia, Marcu a fost tarat pe strazi
pana a murit, Luca spanzurat, Petru si Simeon au fost rastigniti, Andrei legat
de o cruce, Iacov a fost decapitat, Filip rastignit si omorat cu pietre,
Bartolomeu a fost ars de viu, Toma strapuns de sulite, Iacov „cel mic” aruncat
din templu si batut pana a murit, Iuda strapuns de sageti, Matia omorat cu
pietre iar Pavel a fost decapitat.
3. Mai mult de
o suta de ani au trecut pana ce toate acestea sa se fi intamplat. [Noi credem ca autorul a
vrut sa spuna „mai putin de o suta de ani” – Editorul]. Aceasta persecutie grea din partea
iudaismului si a paganismului a continuat vreme de inca doua secole. Si cu toate acestea, raspandirea crestinismului
a continuat cu multa forta. A patruns in
tot Imperiul Roman, in Europa, Asia, Africa, Anglia, Tara Galilor si aproape
peste tot unde era o forma de civilizatie.
Bisericile s-au inmultit foarte mult iar numarul ucenicilor a crescut in
continuu. Dar unele biserici au
continuat sa savarseasca erori.
4. Prima din
aceste devieri de la invatatura Noului Testament a implicat atat doctrina cat si practica. In primele doua secole, bisericile
individuale s-au inmultit rapid si unele din cele mai timpurii cum ar fi cele
din Ierusalim, Antiohia, Efes, Corint, etc.,
au ajuns sa fie foarte mari: Ierusalimul, de exemplu, avea mii de
membrii (Faptele Ap. 2:41; 4:4; 5:14), posibil vreo 25.000 sau chiar 50.000,
daca nu mai multi. Un cercetator atent
al cartii Faptele Apostolilor si al Epistolelor va observa ca Pavel avea o mare
sarcina chiar in zilele sale de a pastra unele biserici pe drumul cel bun. Priviti la profetiile lui Pavel si Petru
despre viitor. „Dar acestia, ca niste dobitoace fara minte, din fire sortite sa fie
prinse si nimicite, batjocorind ce nu cunosc, vor pieri in insasi stricaciunea
lor (2 Petru 2:12) si „Stiu bine ca,
dupa plecarea mea, se vor vari intre voi lupi rapitori, cari nu vor cruta
turma; si se vor scula din mijlocul vostru oameni, cari vor invata lucruri
stricacioase, ca sa traga pe ucenici de partea lor. De aceea vegheati, si aduceti-va aminte ca,
timp de trei ani, zi si noapte, n-am incetat sa sfatuiesc cu lacrimi pe fiecare
din voi” (Faptele Ap. 20:29-31).
Vedeti de asemenea si capitolele doi si trei din cartea Apocalipsei.
Aceste
biserici mari trebuie sa fi avut multi predicatori sau batrani. „Insa
din Milet, Pavel a trimes
5. O alta
schimbare vitala care, de-a lungul istoriei pare sa fi inceput inainte de sfarsitul
secolului al doilea s-a produs chiar in ceea ce priveste marea doctrina a mantuirii. Evreii, la fel ca si paganii, au fost invatati
timp de mai multe generatii sa puna un accent puternic pe ritualuri. Ei au ajuns sa considere tipurile ca pe niste
antitipuri, umbrele ca pe niste substante reale iar ritualurile ca adevarate
mijloace de mantuire. Cat de usor se ajunge astfel la a privi
problema botezului in acest fel. Rationamentul
lor era urmatorul: in Biblie sunt scrise multe lucruri despre botez, si se pune
un accent puternic pe aceasta randuiala si pe datoria cuiva fata de ea. Cu siguranta ca trebuie sa aiba legatura cu mantuirea
cuiva. Prin urmare, chiar in aceasta
perioada a inceput sa se inradacineze in unele biserici ideea „regenerarii prin
botez,” (Shackelford, p. 57; Camp, p. 47; Benedict, p. 286; Mosheim, vol. 1, p.
134; Christian, p. 28).
6. S-a
strecurat apoi urmatoarea eroare grava, despre care unii istorici (nu toti)
spun ca a inceput in acelasi secol. De
fapt, se poate spune ca aceasta eroare a aparut ca o consecinta inevitabila a
ideii de „regenerare prin botez” si anume, a fost o schimbare in ceea ce priveste
subiectii botezului. De vreme ce botezul
a fost declarat de unele biserici ratacite ca fiind un agent sau o cale spre mantuire,
atunci cu cat mai devreme are loc botezul, cu atat este mai bine. Asa a aparut „botezul copiilor mici.” Inainte de aceasta, credinciosii si numai
credinciosii erau considerati ca subiecti potriviti pentru botez. Nu ne referim acum la „stropirea” si la „turnarea”
de apa, deoarece acestea au aparut mult mai tarziu. Secole de-a randul, copiii mici erau botezati
la fel ca si ceilalti oameni prin scufundare.
Pana in ziua de astazi, Greco-Catolicii (o ramura foarte raspandita a
Bisericii Catolice) nu au schimbat niciodata forma initiala a botezului. (Numele „Greco-Catolic” este folosit de autor
in aceasta carte in sensul de Biserica Ortodoxa in general – editorul.) Ei practica botezul copiilor mici dar nu au facut-o
niciodata in alt mod decat prin scufundare.
(Nota - Unii dintre istoricii bisericii plaseaza inceputurile botezului
copiilor mici in acest secol, dar vom cita in cele ce urmeaza un scurt paragraf
din „Ecclesiastical Researches” de Robinson).
„In timpul
primelor trei secole, confesiunile din partea de rasarit existau in adunari
separate independente, nesustinute de conducerea vreunui stat, si prin urmare,
neavand nici o putere seculara una asupra alteia. In tot acest timp, acestea erau biserici cu
membrii botezati, dar desi toti parintii din primele patru secole, pana
7.
Sa nu uitam ca schimbari ca si cele mentionate
aici nu au avut loc intr-o singura zi, nici macar intr-un an. Ele s-au manifestat incet si niciodata in
toate bisericile. Unele biserici le-au
respins cu tarie. Acest fenomen a mers pana
acolo incat in 251 d.Cr., bisericile credincioase au rupt legatura cu acele
biserici care au acceptat aceste greseli si care le practicau. Astfel a aparut prima separare oficiala si
reala intre biserici.
8.
Vom observa acum ca in timpul primelor trei
secole se inregistreaza inceputurile a trei schimbari importante si vitale fata
de invataturile Lui Cristos si ale apostolilor.
De asemenea, a avut loc un eveniment semnificativ. Sa privim acum la acest rezumat si
recapitulare:
(1)
Devierea de la idea Noului Testament
referitoare la episcop si conducerea bisericii. Aceasta schimbare a luat proportii
rapid, s-a accentuat, si pe masura ce s-a definitivat a devenit daunatoare.
(2)
Schimbarea fata de invataturile Noului
Testament, si anume de la regenerare la „regenerarea prin botez.”
(3)
Schimbarea de la „botezul credinciosului” la
„botezul copiilor mici.” (Totusi, aceasta din urma nu s-a generalizat si nici
nu a fost foarte frecventa pentru inca un secol).
9.
„Regenerarea prin botez” si „botezul
copiilor mici.” Potrivit marturiilor atestate de istorie, aceste doua erori au
fosta cauza care a dus, de-a lungul secolelor, la varsarea de sange al mai
multor crestini decat ar fi cauzat toate celelalte greseli luate impreuna, ori
poate chiar mai mult decat toate razboaiele, fara nici o legatura cu persecutia,
daca vom omite „Primul Razboi Mondial.”
Peste 50.000.000 de crestini au suferit o moarte de martir, in special
datorita faptului ca au respins aceste doua erori in timpul „perioadei intunecate,”
de-a lungul a aproape douasprezece sau treisprezece secole.
10. Pentru marea
majoritate a bisericilor, trei realitati semnificative sunt clar descoperite de
istorie in timpul acestor prime trei secole.
(1)
Separarea si independenta bisericilor.
(2)
Caracterul subordonat al episcopilor sau al
pastorilor.
(3)
Botezul numai al celor credinciosi.
Vom cita in continuare din Mosheim – cel mai insemnat
dintre toti istoricii Bisericii Luterane.
Vol. 1, p. 71 si 72: „Dar oricine presupune ca episcopii acestei epoci
de aur a bisericii corespund cu episcopii din secolele urmatoare amesteca si
confunda personaje care sunt foarte diferite, deoarece in acest secol, precum si
in urmatorul, un episcop era responsabil pentru o singura biserica, ce se aduna
in mod obisnuit intr-o casa particulara, dar el nu era Domnul bisericii, ci in
realitate era slujitorul acesteia. Toate
bisericile din acele vremuri de inceput erau grupari independente, ceea ce insemna
ca nici una nu era supusa jurisdictiei alteia.
Caci desi bisericile care au fost intemeiate chiar de catre apostoli
aveau deseori onoarea de a fi consultate in cazuri discutabile, totusi ele nu
aveau autoritate judiciara, nici control si nici puterea de a emite legi. Dimpotriva, este clar ca lumina zilei faptul
ca toate bisericile crestine aveau drepturi egale si erau in toate privintele
pe picior de egalitate.”
11. Pana in aceasta perioada, fara a infrunta persecutii
multe si serioase, crestinismul a cunoscut o dezvoltare minunata. S-a intins si a trecut chiar dincolo de
marele Imperiu Roman. Evanghelia se raspandea
aproape in toate colturile lumii locuite.
Si potrivit unor istorici ai bisericii, multe dintre bisericile
originare intemeiate de catre apostoli erau inca intacte si inca loiale invataturii
apostolice. Totusi, asa dupa cum am aratat,
un numar de erori insemnate si daunatoare au patruns si s-au inradacinat
permanent in multe biserici. Unele s-au
departat mult de invataturile pe care Cristos le-a dat in Noul Testament.
12. Persecutiile au devenit din ce in ce mai
aspre. Aproape de inceputul secolului al
patrulea apare probabil primul edict guvernamental in vederea persecutiei. Dezvoltarea spectaculoasa a crestinismului ii
alarmase pe liderii pagani ai Imperiului Roman.
Ca urmare, imparatul Galerius a emis un edict pentru o persecutie si mai
salbatica. Actul a fost elaborat pe data
de 24 februarie, 303 d.Cr. Se pare ca pana
la acest moment sistemul pagan persecutase fara a avea vreo autorizare legala.
13. Insa acest edict a esuat intr-un mod atat de
lamentabil in scopul lui de a opri dezvoltarea crestinismului, incat acelasi imparat
Galerius, dupa numai opt ani, (311 d.Cr.) a emis un alt edict, anulandu-l pe
primul si tolerand sau acordand permisiunea religiei lui Isus Cristos. Aceasta a fost probabil prima lege emisa in
favoarea acestei religii.
14. Pana la inceputul anului 313 d.Cr., crestinismul castigase
o victorie minunata asupra paganismului.
Un nou imparat s-a urcat pe tronul Imperiului Roman. Cu siguranta ca acesta a recunoscut ceva din
puterea misterioasa a acestei religii care a continuat sa creasca in ciuda
persecutiilor. Istoria relateaza ca
acest nou imparat, care nu era altul decat Constantin, a avut o vedenie
extraordinara. El a vazut pe cer o cruce
rosie ca de foc, iar pe acea cruce erau scrise tot cu litere de foc urmatoarele
cuvinte: „Prin aceasta vei invinge.” El
a interpretat acest mesaj prin aceea ca va trebui sa devina crestin. Iar prin renuntarea la paganism si prin alipirea
puterii spirituale a religiei crestine la puterea lumeasca a Imperiului Roman,
lumea putea fi mult mai usor cucerita. In
acest mod, religia crestina urma sa devina o religie a lumii intregi, iar
Imperiul Roman un imperiu al lumii intregi. .
15. Astfel, sub conducerea imparatului Constantin, s-a
putut vorbi despre un armistitiu, o curtare
si o cerere in casatorie. Prin imparatul
sau, Imperiul Roman a cautat sa se uneasca cu crestinismul. Dati-ne puterea voastra spirituala iar noi va
vom da din puterea noastra lumeasca.
16. Pentru a duce efectiv la indeplinire si pentru a
certifica aceasta unire, deloc sfanta, a fost organizat un conciliu. In 313 d.Cr. s-a facut un apel pentru o
adunare a bisericilor crestine sau a reprezentantilor lor. Multi dintre ei au venit, dar nu toti. Alianta a fost indeplinita. S-a format si o ierarhie. In structura acestei ierarhii, Cristos a fost
detronat din pozitia de Cap al bisericilor iar imparatul Constantin a fost intronat
(desi numai temporar) ca si cap al bisericii.
17. Aceasta
ierarhie a insemnat inceputul clar al unei dezvoltari care a dus in cele din
urma la ceea ce cunoastem astazi ca fiind Biserica Catolica, sau „universala.” Se poate spune ca inceputurile nedefinite ale
acesteia se situeaza aproape de sfarsitul secolului al doilea si inceputul
secolului al treilea, cand au inceput sa prinda forma ideile noi referitoare la
conducerea bisericii de catre episcopi si de catre predicatori.
18. Trebuie sa
retinem cat se poate de limpede faptul ca atunci cand Constantin a organizat
acel conciliu, au existat foarte multi crestini (baptisti) si biserici care au
refuzat sa raspunda invitatiei. Ei nu
doreau unirea cu statul, nici nu doreau o conducere religioasa centralizata,
sau orice fel de conducere eclesiastica de rang superior, alta decat biserica
locala. Niciodata acesti crestini (baptisti)
si bisericile lor nu au intrat in ierarhia denominatiei catolice, nici atunci si
nici mai tarziu.
19. La vremea cand a fost creata aceasta
ierarhie, Constantin, capul acesteia, nu era crestin. El a acceptat sa devina crestin. Dar pe masura ce bisericile eretice sau cazute care il insotisera in aceasta unire au ajuns sa adopte
eroarea regenerarii prin botez, Constantin a ridicat o intrebare cat se poate
de serioasa: „Daca eu sunt mantuit de pacatele mele prin botez, ce se va intampla
cu pacatele pe care le-as putea comite dupa ce am fost botezat?” Aceasta intrebare a framantat lumea generatii
de-a randul. Poate botezul sa spele si pacatele
inca necomise? Sau
pacatele dinaintea botezului sunt spalate printr-un singur mod (adica prin
botez) iar pacatele comise dupa botez sunt spalate printr-un alt mod?
20. Nefiind in stare sa dea un raspuns satisfacator
la multe din intrebarile pe care si le punea, Constantin a decis in final sa se
alature crestinilor, dar sa isi amane botezul pana inainte de moarte, pentru ca
toate pacatele sale sa poata fi astfel spalate o singura data. El s-a tinut de aceasta promisiune si prin
urmare nu a fost botezat decat inaintea mortii sale.
21. Prin acceptarea crestinismului, faptele lui
Constantin, de sfidare la adresa intregului Imperiu Roman si a religiei pagane,
au atras o serie de nemultumiri din partea Senatului Roman. Ei au respins, sau cel putin s-au opus
acestor schimbari. Iar opozitia lor a
dus in cele din urma la mutarea tronului imperiului de
22. Pana la organizarea ierarhiei si unirea
bisericii cu statul, persecutiile crestinilor erau facute fie in numele
iudaismului fie in numele paganismului.
Acum insa are loc o schimbare fundamentala. Crestinii (cu numele) au inceput sa-i
persecute pe crestini. Deoarece
Constantin dorea ca toti crestinii sa i se alature in aceasta noua idee a unei
religii de stat, multi dintre ei opunandu-se cu constiinciozitate devierilor
fundamentale de la invataturile Noului Testament, el a inceput sa foloseasca
puterea guvernamentala pentru a-i obliga sa i se alature. Acesta a fost inceputul zilelor, al anilor, si
chiar al secolelor de aspra si dureroasa persecutie impotriva tuturor acelor
crestini care au ramas loiali invataturilor originale ale lui Cristos si ale
apostolilor.
23. Sa ne amintim ca noi urmarim acum
evenimentele care au avut loc intre anii 300 si 500 d.Cr. Ierarhia organizata sub conducerea lui
Constantin s-a dezvoltat rapid ajungand la ceea ce cunoastem astazi drept
Biserica Catolica. Aceasta biserica noua
in curs de dezvoltare, alipita unei conduceri guvernamentale lumesti, a incetat
sa mai fie o simpla executanta a legilor desavarsite din Noul Testament,
devenind astfel o putere legislativa, care amenda sau anula legile vechi sau
promulga altele noi, complet necunoscute Noului Testament.
24. Unul dintre primele decrete legislative, avand
dintre cele mai subversive rezultate, a fost instaurarea prin lege a „botezului
copiilor mici.” Prin aceasta noua lege,
„botezul copiilor mici” devenea obligatoriu.
Toate acestea se intamplau in 416 d.Cr.
Inainte de aceasta data, probabil chiar cu un secol, copiii erau rareori
botezati. In masura in care aceasta hotarare
a intrat in vigoare, doua legi fundamentale din Noul Testament au fost
abrogate, „botezul credinciosilor” si „supunerea voluntara si personala in
botez.”
25. Consecinta inevitabila a acestei noi doctrine
si legi a fost ca respectivele biserici ratacite au fost in curand pline de
membrii neconvertiti. De fapt, se pare ca
nu dupa multi ani, majoritatea membrilor lor erau persoane neconvertite. Prin urmare, „marile interese spirituale” ale
„marii imparatii spirituale” a lui Dumnezeu au ajuns in mainile unei puteri
lumesti care nu era nascuta din nou. La
ce am mai putea sa ne asteptam in continuare?
26. Bineinteles, crestinii si bisericile
credincioase au respins aceasta noua lege.
„Botezul credinciosului,” adica „botezul nou testamental” reprezenta
singura lege pentru ei. Nu numai ca au
refuzat sa-si boteze copiii, dar pentru ca ei credeau doar in botezul celor
credinciosi, au refuzat sa accepte botezul indeplinit in cadrul si de catre
bisericile acestor organizatii nescripturale.
Daca vreun membru al bisericilor din aceasta noua organizatie incerca sa
se alature unei biserici dintre cele care refuzasera sa se uneasca cu acest nou
sistem, se cerea dovada unei trairi crestine, a unei nasteri din nou si un nou
botez.
27. Curand, drumul urmat de bisericile ramase
loiale a atras desigur mari nemultumiri in randurile oamenilor religiosi ai
statului, care in cea mai mare parte nu erau crestini adevarati,
autentici. Numele de „crestin” era de
acum inainte retras acelor biserici credincioase care au refuzat sa accepte
erorile mentionate mai sus. Ei au fost
privati de acest nume, fiind in schimb denumiti in multe feluri, cum ar fi
„montanisti,” „tertulianisti,” „novatieni,” „paterinieni,” etc., iar unii, cel
putin datorita practicii lor de a-i reboteza pe cei care fusesera o data botezati
cand erau copii mici, au primit numele de „anabaptisti.”
28. In 426 d.Cr., dupa zece ani de la legalizarea
botezului copiilor mici, a inceput o
perioada cumplita cunoscuta sub numele de „evul mediu intunecat.” Ce vremuri intunecoase si insangerate! De acum inainte, timp de mai mult de zece
secole, urma lasata de crestinii loiali a ramas intiparita in istorie prin
chiar sangele lor. Sa observam pe tabel
diferitele nume purtate de cei persecutati.
Uneori aceste nume le-au fost date in special datorita vreunui conducator
– erou pe care l-au avut intr-o anumita perioada, iar alteori numele erau date
din alte motive. Frecvent, numele date
acelorasi oameni variau de la o tara la alta sau chiar de la un secol la altul.
29. In aceasta perioada timpurie a „evului mediu intunecat”
se inregistreaza si inceputurile bine definite ale papalitatii, prin Leon al
II-lea, intre anii 440-461 d.Cr. Cu
toate acestea, nu acum a fost prima data cand se folosea acest titlu care,
identificat cu insasi Biserica Catolica, era de fapt in mare parte o evolutie. Acest nume a fost legat pentru prima data de
cel al Episcopului din Roma, 296-304 d.Cr. si a fost apoi adoptat in mod formal
de catre Siricius, episcopul Romei intre anii 384-398 d.Cr. In mod oficial insa a fost adoptat de catre
Leon al II-lea, 440-461 d.Cr. Ulterior, in
707 d.Cr., s-a pretins a fi un titlu universal.
Cateva secole mai tarziu, Grigore al VII-lea a declarat acest titlu ca
fiind dreptul exclusiv al papalitatii.
30. Sa facem acum un
sumar al celor mai semnificative evenimente din aceasta prima perioada de cinci
secole:
(1)
Schimbarea gradata de
la o conducere democrata a bisericilor la conducerea unui pastor.
(2)
Schimbarea de la mantuirea
prin har la mantuirea prin botez.
(3)
Schimbarea de la
„botezul credinciosilor” la „botezul copiilor mici.”
(4)
Organizarea ierarhica. Unirea bisericilor cu statul.
(5)
Conducerea Imperiului
s-a mutat
(6)
Botezul copiilor mici
a fost implementat prin lege si a devenit obligatoriu.
(7)
Crestinii au inceput
sa ii persecute pe crestini.
(8)
Inceputurile „evului
mediu intunecat” (426 d.Cr.)
(9)
Sabia si focul iau
locul Evangheliei si devin puterea lui Dumnezeu (?) pentru mantuire.
(10)
Orice urma de libertate
religioasa moare, este ingropata si ramane asa timp de mai multe secole.
(11)
Bisericile nou testamentale loiale, oricum ar fi fost ele
numite, sunt „vanate” si „haituite” pana la limitele extreme de catre noua
putere lumeasca a catolicilor. Cei ramasi
s-au imprastiat in toata lumea gasindu-si locuri nesigure de adapost in padurile,
muntii, pesterile si ascunzisurile pamantului.
A DOUA
PRELEGERE – 600-1300 d.Cr.
1. Am incheiat prima prelegere cu sfarsitul secolului
al cincilea. Cu toate acestea, exista
multe alte evenimente ale caror inceputuri se inregistreaza in acele secole
timpurii, lucruri pe care nici nu le-am mentionat in prima prelegere. Tocmai am patruns in perioada teribila
cunoscuta in istorie sub numele de „evul mediu intunecat.” Au fost vremuri ingrozitor de intunecoase si
de insangerate. Persecutiile din partea
Bisericii Romano-Catolice, acum biserica de stat, erau aspre, crude si
continue. Razboiul cu scopul precis de
exterminare i-a urmarit continuu si fara mila in multe tari pe toti acei crestini
fugari. Tot ce au lasat in urma lor acesti
oameni nu a fost altceva decat o „urma a sangelui.” In special in Anglia, Tara Galilor, Africa,
Armenia si Bulgaria, si in toate locurile in care puteau fi gasiti crestini
care incercau din toata inima sa ramana credinciosi invataturii Noului
Testament.
2.
Sa ne indreptam acum atentia spre aceste concilii denumite „ecumenice,”
sau imperiale. Este bine sa retinem
faptul ca toate aceste concilii erau teoretic bazate, sau urmau modelul conciliului
tinut de catre apostoli si ceilalti
3.
Primul din aceste concilii a avut loc
Al doilea s-a tinut
Al treilea a fost convocat de Teodosie
al II-lea si de Valentinian al III-lea.
Au fost prezenti 250 de episcopi si a avut loc
Al patrulea s-a tinut
Al cincilea din aceste opt concilii a
avut loc
In 680 d.Cr., a fost convocat al saselea
conciliu. Si acesta s-a tinut
Al saptelea conciliu a avut loc
Ultimul din asa-numitele „Concilii din Rasarit”
convocate de imparati s-a tinut
4.
Exista o doctrina noua despre care nu am vorbit deloc pana acum. Fara indoiala ca mai sunt si altele, dar vom
vorbi acum in special despre „impartasania copiilor.” Acestia nu numai ca erau botezati dar erau si
primiti in mijlocul bisericii si deci fiind membrii ai bisericii, aveau dreptul
sa ia parte
5. In timpul
secolului al 5-lea, la al patrulea conciliu ecumenic care a avut loc
6. In secolul
8, alte doua doctrine noi au fost adaugate credintei catolice. Acestea au fost promulgate la cel de-al saptelea
conciliu, care s-a tinut
„Sa nu ai alti
dumnezei afara de Mine. Sa nu-ti faci
chip cioplit, nici vreo infatisare a lucrurilor cari sunt sus in ceruri, sau
jos pe pamant, sau in apele mai de jos decat pamantul. Sa nu te inchini inaintea lor, si sa nu le
slujesti; caci Eu, Domnul, Dumnezeul tau, sunt un Dumnezeu gelos, care
pedepsesc nelegiuirea parintilor in copii pana la al treilea si la al patrulea
neam al celor ce Ma urasc” (Exod 20:3-5). O alta completare imprumutata din paganism. A urmat apoi „inchinarea la sfinti.” Nici aceasta doctrina nu are vreun sprijin
din partea Bibliei. Exista un singur
exemplu in Biblie de inchinare la sfinti, si acesta numai pentru a ne demonstra
absurditatea acestui fapt. Este vorba
despre omul bogat care dupa ce a murit, se roaga lui Avraam. „Si
a strigat: ,Parinte Avraame, fie-ti mila de mine, si trimete pe Lazar sa-si
moaie varful degetului in apa, si sa-mi racoreasca limba; caci grozav sunt
chinuit in vapaia aceasta.’ ,Fiule,’ i-a
raspuns Avraam, ‚adu-ti aminte ca in viata ta, tu ti-ai luat lucrurile bune, si
Lazar si-a luat pe cele rele; acum aici, el este mangaiat, iar tu esti
chinuit. Pe langa toate acestea, intre
noi si intre voi este o prapastie mare, asa ca cei ce ar avea sa treaca de aici
la voi, sau de acolo la noi, sa nu poata.’
Bogatul a zis: ,Rogu-te dar, parinte Avraame, sa trimeti pe Lazar in
casa tatalui meu; caci am cinci frati, si sa le adevereasca aceste lucruri, ca
sa nu vina si ei in acest loc de chin.’
Avraam a raspuns: ,Au pe Moise si pe prooroci; sa asculte de ei.’ ,Nu, parinte Avraame,’ a zis el; ,ci daca se va duce la ei cineva din morti,
se vor pocai.’ Si Avraam i-a raspuns:
‚Daca nu asculta pe Moise si pe prooroci, nu vor crede nici chiar daca ar invia
cineva din morti’” (Luca 16:24-31).
Acestea sunt doar cateva dintre schimbarile revolutionare fata de invataturile
Noului Testament, schimbari care au aparut in timpul acestei perioade din
istoria bisericii.
7.
In timpul perioadei pe care o studiem acum,
cei persecutati au primit diferite nume, printre care donatisti, paterinieni,
catari, paulicieni, anabaptisti, iar putin mai tarziu petrobrusieni, arnoldisti,
henricieni, albigenzi si waldenzi.
Uneori, unul dintre aceste grupuri era cel mai proeminent, alteori
altul. Cateva dintre ele insa ieseau
aproape intotdeauna in evidenta datorita persecutiilor aspre si continue indreptate
impotriva lor.
8.
Sa nu credem insa ca toti cei persecutati
erau intotdeauna loiali in toate privintele invataturilor din Noul
Testament. In cea mai mare parte,
erau. Si, luandu-se in considerare
circumstantele, unii dintre ei ramaneau credinciosi intr-un mod
extraordinar. Sa nu uitam ca in acele
vremuri indepartate, multi dintre ei aveau doar parti din Noul Testament sau
doar Vechiul Testament. Biblia nu era inca
tiparita. Existau doar manuscrise de
pergament, de piei de animale sau de alte asemenea materiale, dar erau mari si
greoaie. Erau putine familii sau
biserici obisnuite, sau poate nici nu existau, care sa aiba copiile complete
ale intregii Biblii. Inainte de
stabilirea formala a Canonului (la sfarsitul secolului al 4-lea) existau
probabil foarte putine manuscrise simple ale Noului Testament intreg. Din cele o mie de manuscrise cunoscute,
aproximativ 30 de copii includeau toate cartile.
9.
Mai departe, in timpul intregii perioade a
„evului mediu intunecat” si a perioadei de persecutii, au existat eforturi
puternice de a distruge chiar si acele manuscrise ale Scripturilor pe care cei
persecutati le aveau. Prin urmare, in
multe cazuri, acesti oameni aveau doar mici parti ale Bibliei.
10. De asemenea, este
bine de observat faptul ca pentru a impiedica raspandirea oricaror puncte de
vedere care ar fi fost contrare celor catolice, au fost adoptate planuri si masuri
extreme. Mai intai, toate scrierile, altele
decat cele ale catolicilor, au fost adunate si arse. Acest lucru s-a intamplat mai ales cu cartile. Timp de cateva secole, planurile si masurile
astfel luate erau indeplinite cu strictete si consecventa. Potrivit istoriei, acesta este principalul motiv
pentru care este dificil a stabili o istorie exacta. Aproape toti scriitorii si predicatorii
consecventi au murit ca si martiri.
Acestea au fost vremuri extrem de sangeroase. Toate aceste grupari asa-zise „eretice,”
orice nume ar fi purtat ele pentru a se distinge, si oriunde au existat, au
fost crunt persecutate. Intre gruparile
mai timpurii s-au remarcat donatistii si paulicienii. Oricat ar parea de ciudat, catolicii i-au
acuzat pe toti aceia care au refuzat sa se alature credintei lor, ca fiind eretici
iar apoi i-au condamnat ca si eretici.
Cei care purtau numele de catolici, in loc de a se crestina, mai degraba
s-au paganizat si s-au iudaizat, fiind influentati mult mai puternic de puterea civila decat de cea religioasa. Ei faceau mult mai multe legi noi, in loc de
a asculta de cele vechi.
11. In continuare
prezentam doar cateva dintre numeroasele variatii care au aparut in invataturile
Noului Testament de-a lungul acestor secole.
S-ar putea ca ele sa nu fie mentionate intotdeauna in ordinea in care au
fost promulgate. De fapt, uneori este
aproape imposibil a stabili data exacta a originii unora dintre aceste schimbari. Intr-un anumit sens, ele se aseamana cu intregul
sistem catolic. Ele sunt un rezultat al
progresului. In special in anii de inceput,
doctrinele sau invataturile lor au fost mereu supuse schimbarilor, prin
completare sau eliminare, prin substitutie sau abrogare. Biserica Catolica nu mai era acum - daca a
fost vreodata - o biserica nou testamentala autentica. Nu mai era un organism pur executiv, care sa indeplineasca
legile deja stabilite de Dumnezeu, ci a devenit o putere activ legislativa,
care dadea noi legi, schimbandu-le sau abrogandu-le pe cele vechi dupa placul sau.
12. Una dintre noile
lor doctrine sau declaratii din acea vreme a fost „Nu exista mantuire in afara
bisericii,” a Bisericii Catolice desigur, declarand ca de fapt nu exista alta
biserica; esti catolic sau esti nemantuit.
Nu existau alte alternative.
13. Doctrina „indulgentelor” si „vanzarea de
indulgente” a fost o alta deviatie serioasa si complet noua fata de invataturile
Noului Testament. Dar pentru ca aceasta invatatura
noua sa fie cu adevarat eficienta, era imperativ necesara o alta invatatura:
trebuia stabilit cumva un cont creditor foarte mare, un cont in ceruri, dar
care sa fie accesibil de pe pamant. Prin
urmare, trebuia implementat meritul „faptelor bune” ca un mijloc de mantuire,
ca un mijloc de completare, de umplere a acelui cont, din care se putea apoi
lua ceva. Cea dintai mare suma care
trebuia depusa in acel cont din ceruri era desigur lucrarea Domnului Isus. Deoarece El nu a facut nici un rau, nici una
din faptele Sale bune nu era necesara pentru El Insusi, asa ca toate faptele
Sale bune puteau si trebuiau desigur sa intre in cont. In completare la acestea, tot surplusul de
fapte bune ale apostolilor (ceea ce era in plus fata de ceea ce fiecare avea
nevoie pentru el), precum si ale tuturor oamenilor buni care au mai trait, urma
sa fie adaugat la acel cont, devenind astfel foarte mare. Iar apoi, toata aceasta suma imensa a fost
plasata in creditul bisericii, a singurei biserici (?), careia i-a fost data
permisiunea de a folosi acest cont dupa nevoie, pentru acei sarmani pacatosi
muritori, dar taxandu-i totusi pentru acest cont atat cat era considerat a fi intelept,
deoarece fiecare avea nevoie de acest cont ceresc. Asa a aparut acordarea sau vanzarea de
indulgente. Oamenii puteau sa le cumpere
pentru ei insisi, pentru prietenii lor, sau chiar pentru prietenii lor morti. Pretul acestora varia in functie de ofensa
sau pacatul comis, ori care urma sa fie comis.
In unele cazuri, acest lucru a fost dus pana la ultimele extreme, dupa
cum au recunoscut chiar si catolicii.
Unele carti de istorie sau enciclopedii dau o lista a preturilor cerute
pentru diverse pacate, preturi la care erau vandute aceste indulgente.
14. Cu toate acestea,
o noua doctrina era necesara, chiar imperativa, pentru a evidentia eficienta
ultimelor doua. Aceasta doctrina noua a
fost numita „purgatoriul,” un loc al starii intermediare, intre rai si iad, in
care toti trebuie sa se opreasca pentru a fi curatiti de toate pacatele, cu
exceptia celor ce aduceau condamnarea.
Chiar si „sfintii” trebuiau sa treaca prin purgatoriu si sa ramana acolo
pana ce erau curatiti prin foc, daca nu puteau primi vreun ajutor prin acel
cont ceresc, ajutor pe care puteau sa-l primeasca numai prin rugaciunile sau
indulgentele cumparate pentru ei de catre cei ramasi in viata. De aici si acordarea sau vanzarea de indulgente. O deviere de la invataturile Noului Testament
duce inevitabil si la altele.
15. Ar fi bine sa ne
oprim acum putin pentru a arata diferentele dintre romano-catolici si
greco-catolici:
(1)
Ca si
nationalitati, greco-catolicii sunt in cea mai mare parte slavi, cuprinzand
Grecia, Rusia, Bulgaria, Serbia, etc., unde se vorbea limba greaca. Romano-Catolicii sunt in principal latini,
cuprinzand Italia, Franta, Spania, America Centrala si de Sud, Mexic, etc.
(2)
Greco-Catolicii resping stropirea sau
turnarea de apa pentru botez.
Romano-Catolicii folosesc numai stropirea, invocand dreptul de a schimba
planul initial al Bibliei in ceea ce priveste botezul prin scufundare.
(3)
Greco-Catolicii continua practica impartasaniei
copiilor. Romano-Catolicii au
abandonat-o, desi candva era considerata drept o alta cale pentru mantuire.
(4)
In cadrul Cinei Domnului, greco-catolicii
ofera laicilor atat vinul cat si painea.
Romano-Catolicii ofera numai painea laicilor, in timp ce doar preotii
beau vinul.
(5)
Preotii greco-catolici se pot casatori, dar
preotilor romano-catolici le este interzis acest lucru.
(6)
Greco-Catolicii resping doctrina
„infailibilitatii papale,” in timp ce romano-catolicii o accepta si insista
asupra ei. Acestea sunt doar punctele
principale in care cele doua ramuri ale bisericii difera, deoarece altfel s-ar
putea spune ca greco-catolicii se aseamana cu romano-catolicii.
16. Am trecut astfel in
calatoria noastra si prin secolul al noualea.
Sa trecem acum in secolul al zecelea si sa privim impreuna tabelul,
exact in locul unde este marcata marea separare dintre romano-catolici si
greco-catolici. Veti vedea in curand, pe
masura ce inaintam in timp, alte legi si doctrine noi, precum si alte persecutii
neinchipuit de grele (Schaff, Herzogg, En. Vol. 11), p. 901.
17. Va indrept atentia
acum inca o data spre cei asupra carora a cazut mana grea a persecutiei. Dupa cum adevarat mentioneaza istoria, daca
50 de milioane de oameni au murit in timpul persecutiilor de-a lungul a 1200 de
ani in perioada care poarta numele de evul mediu intunecat, atunci inseamna ca in
medie, au existat mai mult de 4 milioane de victime la fiecare o suta de
ani. Acest lucru pare sa intreaca limita
gandirii umane. Dupa cum am spus si mai inainte,
aceasta mana de fier scaldata in sangele martirilor, a cazut asupra
paulicienilor, arnoldistilor, henricienilor, petrobrusienilor, albigenzilor,
waldenzilor si anabaptistilor, desigur mult mai puternic asupra unora decat
asupra altora. Dar vom trece in graba
peste aceasta parte ingrozitoare a
povestirii noastre.
18. Urmeaza acum o alta
perioada destul de lunga a conciliilor ecumenice, dar bineinteles fara o desfasurare
continua sau consecutiva. Au existat
de-a lungul anilor multe concilii care nu erau ecumenice, si nici
„imperiale.” Aceste concilii erau in cea
mai mare parte adunari legislative pentru legiferarea sau amendarea unor legi
civile sau religioase, toate acestea, atat legislatia cat si legile, fiind in
mod direct opuse Noului Testament. Sa nu
uitam ca acestea erau faptele unei
biserici de stat, o biserica unita cu un guvern pagan. Iar aceasta biserica a devenit ea insasi pagana
intr-o masura mult mai mare decat guvernul ar fi putut deveni crestin.
19. Atunci cand
oamenii renunta
NOTA: Deschidem aici o paranteza
pentru un avertisment. Fie ca bisericile
baptiste sa fie constiente chiar si de rezolutiile disciplinare sau de alta
factura, pe care uneori le adopta la conferintele lor, rezolutii ce pot fi
considerate drept legi sau reguli pentru conducerea bisericii. Noul Testament cuprinde toate legile si
regulile necesare.
20. Marimea acestei carti
exclude posibilitatea de a spune prea multe lucruri despre aceste concilii sau
adunari unde se stabileau anumite legi, dar gasim necesara amintirea catorva
aspecte.
21. Primul dintre
aceste concilii latine sau din Apus,
din cele initiate de catre papi, a fost convocat de Calixtus al II-lea, in 1123
d.Cr. S-au adunat acolo aproape 300 de
episcopi. La aceasta adunare s-a decretat
ca preotii romano-catolici nu aveau voie sa se casatoreasca niciodata. Decretul purta numele de celibatul preotesc. Bineinteles ca acum, scopul nostru nu este de
a oferi toate detaliile de la aceste intalniri.
22. Cativa ani mai tarziu,
in 1139 d.Cr., Papa Inocentiu al II-lea a convocat alte cateva asemenea
concilii, in special pentru a condamna doua grupari ale unor crestini ramasi
foarte devotati, si anume acele grupari cunoscute sub numele de petrobrusieni si
arnoldisti.
23. Alexandru al
III-lea a organizat inca un conciliu, in 1179 d.Cr., la numai patruzeci de ani
dupa ultimul. In cadrul acestuia au fost
condamnate ceea ce ei numeau „erorile si actele de impietate” ale waldenzilor si
ale albigenzilor.
24. Dupa numai 36 de
ani de la acest conciliu, a fost organizat un altul la cererea Papei Inocentiu
al III-lea. Acesta a avut loc in 1215
d.Cr., si se pare ca dintre toate aceste mari concilii, acesta a avut cel mai
mare numar de participanti. Potrivit
relatarilor istorice ale acestui conciliu, „au fost prezenti 412 episcopi, 800
de abati si stareti, ambasadori trimisi de la curtea bizantina si un mare numar
de printi si nobili.” Din chiar
descrierea acestei adunari, putem sa observam ca nu numai problemele spirituale
au fost luate in discutie.
La acea data a fost promulgata noua
doctrina a „transsubstantierii,” actul menit sa preschimbe painea si vinul de
25. In 1229 d.Cr., la
numai 14 ani dupa aceasta adunare ingrozitoare, a avut loc una noua. (Se pare ca aceasta nu a fost ecumenica). S-a numit Conciliul de
26. Un alt conciliu a
fost organizat
27. In 1274 d.Cr., a
fost convocat un alt conciliu care sa reuneasca cele doua ramuri ale marii
Biserici Catolice: Greco-Catolica si Romano-Catolica. Aceasta adunare insemnata a esuat insa
lamentabil in incercarea sa de a duce la indeplinire acest scop.
A TREIA
PRELEGERE: 1400-1600 d.Cr.
1.
Aceste trei secole, XV, XVI si XVII fac
parte dintre perioadele cele mai pline de evenimente din toata istoria lumii, si
acest lucru este valabil in special in ceea ce priveste istoria crestinismului. A fost o revolutie aproape continua in sanul
Bisericii Catolice, atat ramura Greco-Catolica cat si cea Romano-Catolica aflandu-se
in cautarea Reformei. Aceasta trezire a
unei constiinte amortite de atata timp, precum si dorinta dupa o reforma
autentica a inceput cu adevarat in secolul al XIII lea sau posibil putin mai
devreme. Bineinteles ca exista marturii
istorice care sa indice inceputul Reformei la o asa data timpurie.